Hrănitul cu biberonul și colicile la copii

Hrănitul cu biberonul și colicile la copii

Hrănitul cu biberonul și colicile la copii

iunie
24
2015

Deși alăptatul este recomandat în primele luni de viață, acesta nu este posibil întotdeauna. Lactația insuficientă, sau diferitele probleme menționate anterior, pot împiedica hrănirea naturală.

Hrănitul cu biberonul prezintă și el numeroase beneficii, cum ar fi:

swc-biberon

  • Și formulele de lapte, atent alese împreună cu specialistul, oferă substanțele nutritive necesare unei bune dezvoltări a micuțului.
  • Laptele formulă se digeră mai lent; bebelușul se va înfometa mai rar, ceea ce îi permite mamei să se odihnească mai mult.
  • Îl poate implica mai mult pe tată în îngrijirea nou-născutului, permițând stabilirea unei legături strânse între cei doi.
  • Permite un program mai flexibil al mamei, aceasta putând ieși afară sau chiar se poate întoarce la serviciu. De asemenea, copilul poate fi hrănit și de o altă persoană.
  • Ne permite să știm exact ce cantitate de lapte a mâncat micuțul, astfel încât putem evita hrănirea excesivă a acestuia.
  • Există o gamă variată de biberoane, de diferite forme, culori și dimensiuni, ce pot fi atractive pentru micuți.

Noul stil de viață al micuțului are anumite probleme asociate, precum colicile, eructații sau flatulență. Acestea pot fi prevenite dacă ținem cont de câteva aspecte importante, cum ar fi: alegerea corectă a formulei de lapte praf (împreună cu medicul specialist), alegerea corectă a biberonului, dar și folosirea corectă a acestuia.

Colicile la copii

Un copil cu colici este descris ca fiind un copil care în condiții de sănătate și bine hrănit, are momente de iritabilitate, agitație și/sau plâns cu o durată mai mare de trei ore pe zi, trei zile pe săptămână, pe o perioadă de trei săptămâni. colici Simptome:

  • Plâns viguros și inexplicabil;
  • Dureri abdominale;
  • Agitație și irascibilitate;
  • Hrănire cu dificultate;
  • Flatulență;
  • Flexia membrelor inferioare spre abdomen;
  • Strângerea pumnilor cu flectarea membrelor superioare pe torace;
  • Înroșirea sau chiar cianoza feței.

Cauzele apariției colicilor pot fi multiple:

  • Ingerarea unei cantități de aer concomitent cu hrana, în timpul suptului;
  • Fermentarea lactozei prin deficit de lactază;
  • Dezechilibrări ale florei intestinale;
  • Imaturitatea florei.
Cum alegem corect biberonul?

Biberoanele pot fi din sticlă sau din plastic, de diferite forme, dimensiuni, culori si cu tetine cu forme variate. În general, tetina este cea care face diferența, deoarece forma ei este foarte importantă atunci când se face trecerea de la alăptat la hrănitul cu biberonul. Pentru a fi cât mai ușoară, este necesară o tetină cu formă anatomică și cât mai apropiată de forma sânului mamei. Pe lângă forma tetinei, este foarte important să ținem cont și de varietatea tetinelor – ele sunt împărțite, în funcție de vârsta micuților, astfel:

  • Tetine cu flux lent – utile în primele luni de viață, atunci când hrănirea cu biberonul trebuie să se apropie cât mai mult de alăptat;
  • Tetine cu flux mediu  – utile pentru bebeluși cu vârste cuprinse între 3-6 luni;
  • Tetine cu flux rapid – ideale bebelușilor cu vârsta peste 6 luni;
  • Tetine cu flux maxim – dedicate lichidelor mai groase și sucurilor din fructe.

O altă caracteristică importantă a biberonului este dată de proprietățile lor anti-colici – o mare parte dintre biberoane fiind concepute special pentru a întâmpina această problemă supărătoare pentru micuți.

Biberonul Sun Wave Child

Biberonul beneficiază de un sistem inovator anti-colici ce permite ventilarea în tot volumul biberonului, asigurând un flux liber al lichidului, fără posibilitatea formării de vacuum. Astfel, trecerea aerului prin biberon nu se face prin volumul de lichid. biberon1 Biberonul Sun Wave Child, cu ajutorul soluțiilor inovatoare, va întâmpina apariția colicilor, cantitatea de aer ingerată în timpul hrănitului fiind redusă la maxim. Tripla ventilație permite un flux echilibrat de lichid, cu un efort minim de aspirație.

Beneficii aduse prin inovație
  • Flux liber al lichidului prin biberon;
  • Tetina cu formă anatomică ce nu se aplatizează;
  • Se reduce la minim ingestia de aer o dată cu lichidul;
  • Se reduce considerabil apariția colicilor și a stării de disconfort determinate de ingestia de aer din timpul hrănirii;
  • Lichidul nu curge din biberon decât în timpul suptului;
Cum folosim corect biberonul?
  • Nu este suficientă doar alegerea corectă a biberonului, ci și utilizarea acestuia cum se cuvine. Astfel:
  • Poziția pe care o alegem în timpul hrănitului trebuie să fie una confortabilă;
  • Copilul trebuie să stea în poziție culcată, înclinat în unghi de 45 de grade;
  • Contactul vizual cu micuțul este foarte important; de asemenea, este ideal să îi vorbești sau să îi cânți;
  • Temperatura laptelui trebuie verificată chiar înainte de a începe masa (ideal ar fi ca acesta să aibă 35-37 grade sau chiar mai puțin);
  • Înainte de fiecare utilizare, biberonul trebuie să fie spălat și sterilizat;
  • Trebuie să ne asigurăm că biberonul și tetina nu sunt uzate, deteriorate sau chiar rupte;
  • Laptele rămas nefolosit, se aruncă după fiecare masă;
  • Copilul nu trebuie lăsat nesupravegheat în timpul mesei;
  • După ce a terminat de mâncat nu trebuie lăsat cu tetina în gură, pentru a preveni apariția cariilor.
  • Se întreține, igienizează și curăță facil.

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns